| |
CABANA IZVOARELE DOFTANEI
PREZENTAREA ZONEI
POSIBILITATI DE VIZITARE SI PETRECERE A TIMPULUI LIBER
Lacul de acumulare pentru apa potabila, intins pe o lugime de 3 km, ofera o priveliste incantatoare. Barajul Paltinu a fost terminat in anul 1970, are o inaltime maxima de 108 m si o lungime a coronamentului de 465. Este un baraj de beton în arc, de 108 m înălţime, construit pe valea râului Doftana. Este situat cu exactitate în Judeţul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluenţa acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile".
Lucrările de execuţie a barajului Paltinu au început în 1966, barajul fiind dat în funcţiune în 1971. O a doua etapă de consolidări a fost executată în intervalul 1976 - 1982.
Barajul Paltinu serveşte în principal pentru alimentarea cu apă potabilă şi industială a municipiilor Cîmpina (Câmpina) şi Ploieşti. În subsidiar, barajul asigură şi apă pentru irigarea a 9.000 ha în lunca râului Prahova în zona Băicoi-Ploieşti şi pentru salubrizarea râului Dâmbul din Ploieşti Pentru realizarea acestor efecte, barajul Paltinu este inclus într-un sistem de gospodărire a apelor din care mai fac parte următoarele lucrări:
-
barajul Voila de pe râul Doftana;
-
Staţia de tratare a apei potabile de la Voila;
-
Conducta de alimentare cu apă Voila-Ploieşti care serveşte şi la alimentarea cu apă a localităţilor de pe traseu;
-
Priza de pe râul Prahova din zona Băicoi:
-
Canalul Băicoi-Ploieşti realizat pe prima porţiune în canal deschis deservind sistemul de irigaţii iar pe ultima porţiune în casetă de beton închisă pentru alimentarea cu apă a industriilor din zona Brazi;
-
Sistemul de puţuri pentru captarea apelor subterane din zona Băicoi sursă utilizată în paralel cu resursele râului Doftana pentru alimentarea cu apă potabilă;
-
Regularizarea râului Dâmbul în zona municipiului Ploieşti şi în aval.
Situate in apropierea Lacului Paltinul, ofera o priveliste deosebita, asemanatoare cu cea de la Cheile Bicazului. Fenomen carstic. Chei spectaculoase sapate de Valea Doftanei in conglomerate dure, cu o lungime de 300 m si stramte de 15-20 m, cu pereti aproape verticali formand un adevarat tunel prin care trecea calea ferata ingusta, azi drumul comunal.
Rezervatia de brad natural "Glodeasa" (peste 200 de ani) este casa multor specii de flori precum si a animaleor salbatice: veverite, vulpi, porci mistreti, ursi. Este o rezervatie naturala (forestiera). Cuprinde 528 ha, alcatuita din fag si brad cu subarboret (alunul, socul negru si rosu). Din patura ierbacee sunt abundente floarea pastelui, brebenei, coada cocosului, laptele cucului, s.a.
Lacul Paltinoasa reuneste pentru cunoscatori toate conditiile necesare realizarii unei partide de pescuit ideale asigurand satisfactia petrecerii unor zile de neuitat si a unor partide de pescuit excelente.
LOCALITATEA VALEA DOFTANEI
Producatorii din localitatile Valea Doftanei, Comarnic si Campina isi etaleaza produsele traditionale: cascavalul imbracat in lemn de brad, pastrama de oaie si colacii impletiti.
-
Se pot face drumetii cu rucsacul in spate pe trasee marcate, usoare ca grad de dificultate, prin:
Pasul Predelus - 1295 m altitudine.
Traseu 4-5 ore pe culmea Muntilor Baiului, prin Valea Floreiului si Vf. gagu Mare 1660 m.
Traseu de 6-8 ore pe culmea Patru, Orgojoaia, Vf. Cazacu 1753m.
-
Traseu de echitatie pâna în Posada.
-
Traseu mountain bike, pe ruta Valea Doftanei-Cornu-Câmpina, traseu cu grad de dificultate mare.
Între 1894 şi 1896 în zona satului Doftana, pe un platou deasupra râului Doftana, a fost construitǎ închisoarea cu acelaşi nume. Închisoarea Doftana a funcţionat pânǎ în 1940, când a fost grav avariatǎ de cutremurul din acel an. Închisoarea este cunoscutǎ mai ales pentru perioada interbelicǎ, ani în care la închisoarea Doftana au fost întemniţaţi capi ai mişcǎrii comuniste, printre ei Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Aceasta a fǎcut ca în perioada comunistǎ închisoarea Doftana sǎ fie transformatǎ în muzeu şi loc de pelerinaj ideologic. Printre altele, copii din toatǎ zona de sud a României erau aduşi la închisoarea Doftana pentru ceremonia de intrare în organizaţia de pionieri.
LOCALITATEA CAMPINA
Edificiul (in forma de cruce) are aspect de cetate medievala si a fost construit de marele carturar B.P. Hasdeu in memoria fiicei sale, Iulia. Castelul "Iulia Hasdeu" este construit între anii 1893 şi 1896. Primul război mondial a afectat Castelul Iulia Hasdeu, care necesita reparaţii încă dinaintea morţii constructorului său, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1896). Sarcina de realizare a lucrărilor de restaurare sunt preluate în anul 1924 de către Ateneul Popular "B.P.Hasdeu" din Câmpina. Cel de-al doilea război mondial agravează starea construcţiei până în anul 1955, când numele său este înscris pe Lista Monumentelor Istorice.
Castelul a fost restaurat între anii 1962-1964, Comisia Monumentelor Istorice luând decizia să-l transforme în muzeu. Graţie profesorului de istorie, Nicolae Simache, cel care a fondat aproape toate muzeele din judeţul Prahova, aici va fi deschis la data de 9 aprilie 1965, Muzeul Memorial "B.P.Hasdeu".
Afectat de cutremurul din 4 martie 1977, Castelul intră într-un lung proces de restaurare şi consolidare. Ca urmare a eforturilor comune ale Inspectoratului pentru Cultură Prahova, ale Consiliului Municipal Câmpina, ale Muzeului de Istorie şi Arheologie şi ale Fundaţiei "Hasdeu", ritmul lucrărilor a fost grăbit. După ce în perioada 1977-1994 a suferit numeroase lucrări de consolidare şi restaurare, la data de 17 iunie 1994, Muzeul Memorial "B.P.Hasdeu" este deschis parţial şi apoi la 25 februarie 1995, el este pus în întregime la dispoziţia publicului vizitator, deşi lucrările de restaurare nu se sfârşiseră.
Vizitatorii care trec pragul muzeului pot admira portretele membrilor familiei Hasdeu, obiectele familiei Hasdeu, fotografii şi documente originale, mobilierul vechi de peste un secol, manuscrise şi colecţii ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, ediţii princeps ale cărţilor savantului, precum şi tablouri valoroase semnate de pictori renumiţi precum Sava Henţia, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. De asemenea, în ansamblul expoziţiei loc important îl ocupă preocupările spiritiste ale lui B.P.Hasdeu.
Sălile castelului
Sala 1 - Salonul de primire al doamnei Iulia Haşdeu, soţia scriitorului, unde se află bustul de marmură al soţiei scriitorului;
Sala 2 - Sufrageria, cu portretele familiei pictate în medalioane, pe pereţii camerei;
Sala 3 – Templul Castelului, cel mai înalt turn, care are un pronaos cu oglinzi paralele şi un altar. În mijlocul turnului, unde se urcă pe trepte metalice, se află Statuia lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani. Războiul, cutremurele şi ignoranţa umană au afectat de multe ori Castelul, dar statuia lui Iisus nu a fost niciodată atinsă.
Sala 4 - Biroul de lucru al lui B.P.Haşdeu, în care se află portretele savantului, al soţiei şi al Iuliei.
Sala 5 - Camera cu cale, dedicată Iuliei Haşdeu, unde se află păpuşa Iuliei, o sculptură, bustul Iuliei Haşdeu, de Ioan Georgescu, din marmură de Carrara, realizat în 1890.
Sala 6 - Camera obscură, unde aveau loc şedinţele de spiritism, care are un porumbel de piatră, o lunetă astronomică, un sfeşnic şi o statuetă a lui Iisus.
Muzeu memorial. Profil: memorial, arta plastica, mobilier, obiecte personale, fotografii, scrisori, biblioteca (scrieri de arta, autografe ale scriitorilor contemporani artistului), picturi si desene (circa 102 lucrari). Cladirea a fost construita intre 1902-1904.
LOCALITATEA TELEGA
Telega are mai multe lacuri sarate, formate în locul vechilor ocne: Mocanu, Palada, Stavrica, Lacul Dulce si Lacul Baia Centrala, lacuri alimentate de izvoare si uneori de apele de pe torenti. Din aceste lacuri au fost amenajate Baile Minerale Telega, cunoscute din secolul al XIX-lea pentru calitatile terapeutice care atrag acum mii si mii de turisti ce se bucura din plin de apele lor tamaduitoare.
Proprietatile curative ale Bailor Telega din judetul Prahova au depasit granitele tarii, fiind recunoscute recent chiar de Institutul Balnear Francez, care a confirmat ca apele cloruro-sodice din localitate ocupa locul doi in Europa si locul cinci in lume in ceea ce priveste contributia in vindecarea a numeroase boli.
Încǎ din anii '30, Telega era renumită pentru băile sale ("Băile Telega"). În jurul acestor bǎi s-a dezvoltat turismul balneoclimateric. Caracteristicile fizico-chimice ale lacului central Telega, gradul ridicat de concentraţie al sării (clorură de sodiu şi altele) şi stabilitatea apei conferă acţiuni terapeutice pentru boli ale aparatului locomotor după cum urmează:
-
manifestări reumatismale degenerative, incluzând artroze (gonartroză, cocsartroză, manifestări artrozice la nivelul coloanei vertebrale) şi periarticulare (periartrită la umăr, şold, genunchi, bursite, tendinite);
-
sechele post-traumatice;
-
sindroame dureroase de tip neurologic;
-
boli ginecologice (anexită, scleroză chistică, sterilitate)
-
afecţiuni vasculare periferice: arteriopatie obliterantă-stadiul I şi II, insuficienţă veno-limfatică (varice la membrele inferioare, edem limfatic);
-
afecţiuni ale căilor respiratorii superioare (rinite, rinosinuzită, faringită) sau bronşită cronică.
Telega mai este cunoscutǎ şi pentru închisorile sale. La început, oamenii erau trimişi la muncǎ silnicǎ la exploatarea sǎrii („la ocnǎ”). Acest tip de pedeapsǎ a fost aplicat pânǎ în secolul XIX. Ocna Telega avea pe lângǎ ea şi o închisoare cu douǎ despǎrţituri: una pentru cei cu condamnǎri limitate, alta pentru cei condamnaţi la moarte sau la muncǎ silnicǎ pe viaţǎ. De aici, termenul de puşcǎriaş se confundǎ cu cel de ocnaş. La Telega a fost întemniţat şi haiducul Iancu Jianu. Acesta evadeazǎ în 1816. O referinţǎ cinematograficǎ a acestei întâmplǎri poate fi gǎsitǎ în filmul Haiducii al lui Dinu Cocea.
LOCALITATEA BREBU
Manastirea de la Brebu este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab şi a artei româneşti a secolului al XVII-lea. Aceasta este amplasată în vatra localităţii Brebu Mânăstirii din actualul judeţ Prahova, în apropierea râului Doftana. Arealul geografic este încântător, situarea acestuia într-o depresiune a Sub-Carpaţilor, la poalele Bucegilor şi Grohotişului, conferă o climă dulce şi un aer curat cu calităţi terapeutice.
Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire şi curte domnească, este păstrat în forma iniţială, fiind unul dintre puţinele monumente medievale româneşti atât de bine conservate. Acesta este compus din:
Biserica mănăstirii ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30X10m), construită pe un plan triconic cu o turlă pe naos şi alte două mai mici pe pronaos, zidurile având grosimea de 2m şi sunt din cărămidă arsă şi piatră. Decoraţiunea exterioară este specifică bisericilor din Ţara Românească, săracă, singurele elemente decorative sunt două registre de firide şi un brâu de piatră în partea superioară, şi ancadramentele uşilor şi ferestrelor, acestea fiind realizate de meşterul Lupu (probabil un meşter adus din Moldova) şi reproduc modele ale goticului târziu moldovenesc. Decoraţiunea înterioară este de secol XIX (1843), cu refacerea picturii tâmplei şi altarului, operă a lui Sava Henţia între anii 1901-1902.
Casele domneşti sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcţia este asemănătoare cu cea păstrată la Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80X30,20), formată din 9 camere şi o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivniţe boltite, acesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost aşezat un foişor.
Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate construcţii de acest tip din ţara noastră. Este aşezat pe latura sudică a incintei, având un parter şi trei etaje dominând prin înălţimea (aproximativ 20m) sa înprejurimile, de altfel unul din scopurile construcţiei fiind şi acela de foişor de observaţie. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniţă, are spaţiu deschis în toate părţile. Parte din pereţii interiori ai turnului au fost repictaţi de Sava Henţia.
Zidul de incintă, cu o înălţime de 6m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră şi cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut.
Chiliile şi clădirile anexe erau situat pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenţei lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.
Istoric
Lucrările de construcţie au început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când, în actul solemn emis de voievod, având semnătura autografă şi pecetea mare a ţării, prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor fireşti şi a practicilor dării ca metoh, pomenea de mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de domnia sa, iar, în aprilie 1641, în actul de întărire al Patriarhiei de la Constantinopol se confirma acelaşi lucru („Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului“, vol.V 1640-1644, Bucureşti, 1985, p.111-113, 179-180). Cu toate acestea, în lunga pisanie din pronaos, păstrată integral, se spune că „[...]s-a început a se zidi în luna lui iunie 27 de zile, în anul 7158 (1650)[...]“. Este greu de explicat inadvertenţa aceasta, unii cercetători afirmând că la 1650 erau terminate lucrările, iară nu începute, motivele unui aşa lung termen de execuţie fiind puse pe seama luptelor cu Vasile Lupu şi a tulburărilor create de revolta seimenilor.
În ciuda acestei pisanii, actele arată că această mănăstire, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael şi Rafail, era gata, sau măcar funcţională, la 1641. Două acte, unul din 9 martie, prin care voievodul cumpăra pământ de la mai mulţi moşneni „[...]ca să fie fiiă mării sale şi svintii mănăstiri de moşăe[...]“, iar în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moşiile din Brebu, ştiut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de oameni liberi. De altfel aceste înzestrări cu pământuri în satul de moşneni nu a fost tocmai un act de bunăvoinţă al acestora căci la 12 iulie 1654, după moartea marelui voievod, într-un act emis de Constantin Şerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moşia Brebului cu 12 boieri şi cu jupanul Preda mare vornic şi a propit moşia megieşilor, de a pus pe toţi megieşii în mijlocul pădurii şi le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă[...]“ (apud Ştefan Andreescu „Mănăstirea Brebu“ în „Glasul Bisericii“, nr. 1-2, 1968), de altfel prin acest act se dă ânapoi brebenilor jumătate din moşia luată prin metodele arătate mai sus. După aceste „cumpărături“ în sat, au mai urmat şi alte înzestrări cu moşii cum rezultă din actele vremii (Voineasa, Titeasa, Şopârlige şi Moceasca).
La sfârşitul domniei lui Matei Basarab lucrările la finisaje, precum şi pictura bisericii, nu erau gata în ciuda eforturilor celor doi ispravnici Mogoş, iuzbaşa din Păuleşti şi Antonie postelnicul din Negoieşti, iar ca prim egumen este atestat din pisanie chir Vasilie monahul, probabil acelaşi care la 1646 va fi menţionat ca egumen la Mănăstirea Plătăreşti.
Domnitorul Antonie din Popeşti recondiţionează turnul incintei înzestrându-l cu un clopot, astăzi dispărut.
Conflictul iscat de deposedările forţate s-a acutizat după moartea lui Matei Basarab conducând firesc la un dezinteres al locuitorilor faţă de mănăstire aceasta intrând încet în paragină, Constantin Brâncoveanu găsind sfântul locaş într-o stare jalnică. Prin două acte datate 24 februarie 1689 şi 2 iulie 1690 reconfirmă vechile privilegii ale mănăstirii şi scutesc de dări un numar de 52 de localnici pentru a ajuta la terminarea lucrărilor de finisare şi executarea picturii murale (astăzi păstrată numai fragmentar la unele din arcade ferestrelor). Prin aceste acte, precum şi prin cele ulterioare, dă în seama unei părţi a locuitorilor grija privind întreţinerea clădirilor în schimbul unor scutiri de dări. Această atitudine va provoca o scindare a satului în, aşa cum este cunoscut azi, Brebu Mânăstiresc şi Brebu Megieşesc.
Totuşi această reorganizare a administraţiei mănăstirii nu se dovedeşte a fi cea mai eficientă căci conflictul cu moşnenii brebeni nu s-a stins deci, în continuare, mănăstirea a continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „[...]au rămas slabă şi foarte săracă[...]“, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmaşilor celor lăsaţi de Constantin Brâncoveanu în cea a Eforiei Spitalului Pantelimon din Bucureşti, egumenul şi călugării având a se ocupa de cele sprituale, iar spitatlul de cele materiale. Această închinare avea să fie un contract în toată regula în care, călugării în schimbul administrării şi întreţinerii bunurilor (reparaţii, construcţii etc.) dădeau o sumă anuală de 25 de taleri. Tot Eforia se ocupa şi de numirea de egumeni, precum şi de numirea şi întreţinerea a doi preoţi pentru locuitorii din sat.
Cutremurul puternic din 1802 dărâmă turlele bisericii, surpă zidurile şi fisurează turnul de la intrare dărâmând partea superioară. Ceva reparaţii s-au făcut abia între anii 1828-1836 când se refac turlele, însă din lemn, punându-se şi o inscripţie. În 1838, un alt cutremur mare devastează mănăstirea, refăcută parţial, chiar în acelaşi an, de arhimandritul Teodor Cernicanul.
La mijlocul secolului al XIX-lea aici a funcţionat o impresionantă bibliotecă a arhimandritului Ghenadie Pârvulescu conţinând manuscrise vechi şi cărţi valoase. Din nefericire acestea toate au dispărul în incendiul din 1 decembrie 1855 care a mistuit în întregime chilile şi anexele.
În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, mănăstirea Brebu este desfiinţată şi reorganizată ca biserică de mir, pământurile şi bunurile călugărilor trecând în patrimoniul Eforiei Spitelelor Civile care le-a scos la licitaţie. Casele domneşti, şi ele luate de Eforie, au fost transformate mai întâi în casă de vacanţă pentru elevele de la azilul „Elena Doamna“, apoi în sanatoriu, preventoriu, între 1950 şi 1957 în casă de bătrâni ca, în sfârşit, în 1959 să devină muzeu.
Lucrări de reconstrucţie şi restaurare au fost făcute în anii 1843, de către domnitorul Gheorghe Bibescu, 1930, când s-a refăcut faţada, 1939, când s-au dărâmat turlele de lemn şi pridvorul adăugat în secolul al XIX-lea redândui-se aspectul iniţial. După instaurarea republicii, are loc cea mai mare campanie de restaurare şi recondiţionare a ansamblului arhitectonic între anii 1955-1960, rafăcându-se turlele de piatră, dărâmându-se ce a mai rămas din chiliile mai noi şi marcându-se cele vechi etc. Cu această ocazie biserica este închisă pentru slujbe şi, împreună cu tot complexul, este transformată în muzeu de istorie şi artă medievală.
La 23 aprilie 1961 izbucneşte un incendiu de proporţiii necesitând o altă lucrare de restaurare terminată în 1963, dând aspectul mănăstirii aşa cum era în secolul al XVII-lea şi aşa cum o putem vedea în zilele noastre.
LOCALITATEA TRAISTENI
Satul Traisteni... Se spune ca denumirea localitatii vine de la straiele ciobanesti ale primilor locuitori, niste familii de ardeleni prigoniti pe fond religios. Aici se afla una dintre cele mai mari biserici satesti din Romania: Biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril. Aceasta are pictat (in pronaos, in dreapta intrarii) chipul Regelui Mihai. Aceasta fresca a fost astupata cu tencuiala in anul 1950. Este singura biserica, cu exceptia Catedralei Mitropolitane din Iasi, care avea pictat chipul tanarului Rege Mihai. Biserica este cinstita printr-o sarbatoare ""Nunta bisericii"", traditie locala, o nunta simbolica la care se aduna intreaga comunitate.
Deschis in cadrul Caminului Cultural Traisteni, infatiseaza aspecte ale locuintei taranesti traditionale de pe Valea Doftanei pastrand obiecte de marturie a mestesugurilor si traditiilor populare din zona: vase de pamant, stergare brodate, ornamente gravate in lemn, traforate, lucrate in relief, fote, ii cu broderii alese, elemente autentice ale portului popular romanesc.
LOCALITATEA TESILA
Deschis in cadrul Caminului Cultural Tesila, uneste peste 300 de opere de arta, multe dintre ele ale unor artisti consacrati, rodul celor XVIII editii ale Taberei Internationale de creatie Plastica Valea Neagra
-
Tabara Internationala de creatie plastica Valea Neagra, deschisa tuturor artistilor profesionisti din domeniul sculpturii, graficii, picturii.
|
|
